Wayne Rooney a ajuns la al zecelea sezon în Premier League, iar cu această ocazie, fostul jucător al lui Everton, acum la Manchester United, a lansat autobiografia „My Decade”.
Atacantul naționalei Angliei povestește, printre altele, și episoadele care au în prim plan comportamentul vulcanic și imprevizibil al lui SIr Alex Ferguson în vestiarul lui United. Reacțiile tehnicianului de legendă al „diavolilor” sunt supranumite de cei care sunt luați în colimator „The hairdryer (Foenul, Uscătorul de Păr)”.
„E ca și cum ți-ai pune capul în drepul unui BaByliss Turbo Power 2200. A absolut oribil. Se așează în mijlocul vestiarului și se pierde în urlete și țipete. Câteodată îndrăznesc să-i dau replica. Îi zic simplu că eu am dreptate și el nu”, povestește Rooney.
Două episoade de neuitat
Două momente au rămas vii în memoria lui Wayne, ambele înfrângeri, cu Celtic în Liga Campionilor în 2006 și cu West Ham, în sezonul 2006-2007 al Premier League. Partida cu scoțienii avea o încărcătură suplimentară, Sir Alex și antrenorul de atunci al lui Celtic, Gordon Strachan, fiind vechi rivali. Saha ratase un penalty, la 0-1, în ultimele minute ale partidei, iar „Foenul” Ferguson s-a declanșat la maxim în vestiar. „Urla ca un nebun fix în fața lui Louis. Era cel mai rău „Foen” pe care l-am văzut vreodată”, își aduce aminte Rooney. „Meciul cu West Ham l-am pierdut la limită, 0-1, pe Old Trafford, dar campionatul era câștigat cu două etape înainte de final. Orice altă echipă s-ar fi bucurat de trofeu, în ciuda înfrângerii. Nu era și cazul nostru, stăteam cu capul în pământ, ca niște copii, în timp ce Ferguson activase „Foenul”. După ce și-a terminat „numărul” ne-a luat ceva să ne revenim și să reușim să ne bucurăm cum trebuie de succesul din acel sezon”, a detaliat Rooney în autobiografia sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER